Etnogeneza românească
Etnogeneza românească reprezintă procesul complex şi îndelungat de formare al poporului român şi al limbii române , ce a avut loc în spaţiul carpato-danubiano-pontic .Este rezultat al sintezei etno-lingvistice daco-romane si al influenţelor elementelor migratoare în acest spaţiu.
Putem spune ca formarea poporului român începe odata cu intrarea în contact a dacilor cu romanii. Chiar daca iniţial acest contacte au fost de natură comercială şi economică )în timpul lui Burebista şi a urmaşilor săi , influenţele romane au pătruns înainte de 106 în Dacia .
Transformată în provincie romană imperială în 106, în urma războaielor daco-romane (101-102,105-106) Dacia este supusa unui intens proces de romanizare, prin care elementele de cultura şi civilizaţie romană (limba, religia, coloniştii, veteranii, administraţia, armata) au fost preluate de către daci, rezultând de aici o populaţia daco-romană.
După cucerire, dacii au rămas în fosta Dacie , continuând viaţa alături de coloniştii romani, vorbitori de limba latină, organizată acum după modelul roman. Faptul că au continuat ca trăiască alături de romani ,preluând elementele acestora o dovedesc numeroasele mărturii,vestigii arheologice şi epigrafice (inscripţii pe piatră în limba latină) descoperite pe teritoriul Daciei .
În plus faptul că romanizarea Daciei a fost foarte intensă o dovedeşte şi romanizarea treptată a dacilor liberi ,aflaţi dincolo de graniţele imperiului.
După retragerea aureliană ,după 271-274,populaţia daco-romană,rezultată în urma procesului de romanizare,a continuat să trăiască în fosta Dacie,continuând şi procesul de romanizare.În contextul pătrunderii populaţiilor migratoare,care au exercitat o stăpânire nominală,existenţa lor aici fiind una efemeră ,daco-romanii s-au retras în zone muntoase ( ruralizarea societăţii ) continuându-şi existenţa aici.
Chiar dacă Teoria imigraţionistă , a lui Roesler,susţine contariul , încercând să argumenteze formarea noastră ca popor la sudul Dunării şi apoi imigrarea noastră aici,ba mai mult,rămânerea unui pământ gol,după retragere,sau exterminarea dacilor după războaiele daco-romane(deşi ar fi singurul caz în istorie când un popor este exterminat în totalitate în urma unui război) numeroasele inscripţii într-o limbă latină”vulgară ”(latina vulgata) şi descoperirile arheologice de după 271 dovedesc clar că daco-romanii nu şi-au părăsit teritoriul să se retragă undeva în sudul Dunării.În acest sens amintim:donariul de la Biertan,cu inscripţia”Ego Zenovius votum posui,inelul de la Micia cu inscripţia”Quartine vivas”,sau necropolele cu morminte de inhumaţie specifice sec.IV.precum şi tezaure monetare sau obiecte cu caracter creştin.
Faptul că poporul român este un popor cu caracter romanic,iar limba română face parte din grupa limbilor neolatine este dovedit şi de terminologia latină a creştinismului
( crux=cruce,basilica=biserică,cristianus=creştin,rogationem=ru -
găciune etc ).Răspândirea creştinismului de către misionari în limba latină,dovedeşte existenţa.la N.de Dunăre, a unei populaţii vorbitoare de limbă latină.
Menţinerea legăturilor cu Imperiul şi răspândirea creştinismului şi-a exercitat influienţa romanizatoare asupra teritoriului de la N.fluviului,până la începutul sec.VII.când pătrund slavii.Trecerea slavilor la sud de Dunăre a făcut să crească elementul romanic în fosta provincie Dacia,căci o parte importantă a populaţiei s-a refugiat din cale acestor migratori şi a dus la asimilarea elementelor slave.
Rezultatul acestui îndelung proces a fost apariţia poporului român şi a limbii române,care s-a încheiat la sfârşitul sec.VIII.şi începutul sec.IX:.Analiza etnogenezei româneşti pune în evidenţă încadrarea sa în procesul general european de formare a popoarelor neolatine ca cele:francez,spaniol,portughez,italian.
60% din totalul cuvintelor vocabularului limbii române este de origine latină iar 165-170 cuvinte sunt dacice.Acestora li se adaugă influenţele slave şi de altă natură,dar care n-au schimbat structura gramaticală a limbii române.
Dovadă a faptului că poporul român şi limba română s-au format în jurul Dunării.o constituie apariţia la sud de Dunărea unor dialecte:aromân,meglino-romăn şi istro-român.În plus,prima menţiuneîn limba română datează din sec.VI.”torna fratre”însemnând”întoarce-te , întoarece-te frate”
Faptul că românii constituiau un popor ce vorbeau aceeaşi limbă ocupau acelaşi teritoriu este dovedit prin menţionările făcute începând din sec.VII.şi continuând în sec.VIII,IX,când informaţiile sunt mult mai numeroase.Astfel,ei apar sub numele de vlahi,valahi,volohi,blachi,cuvinte de origine germanică,cei desemnau pe romanici.Putem aminti izvoare ca:Strategicon , a împăratului Mauricius ( sec.VII .),informaţiile de la mănăstirea Castamonitu ( sec.VIII .) ce vorbesc de „ valaho-rinchini”,Constantin VII.Porfirogenetul ( sec.X .),împăratul Vasile al II:lea,Kedrenos ( sec.XI .) etc .
Putem concluziona că acest proces al etnogenezei româneşti are o însemnătate deosebită deoarece s-a finalizat prin apariţia primelor formaţiuni prestatale româneşti ,apoi a statelor feudale şi a instituţiilor sale ce a făcut posibilă evoluţia ulterioară a întregii societăţi româneşti.
